Din arhivă

Prajitura cu caise, făcută în luna iulie, într-una din nopțile mele albe, cu drag, pentru colegii mei, pe care nu i-am mai răsfățat de ceva vreme… . Dar lucrurile nu rămân așa!!!

”Puțină” cremă de vanilie

Încooooo-looo-NAAAA-REA!

Deghizarea

Porționarea

Imaginează-ți…

…o zi răcoroasă/ploioasă. Vii acasă și nu știi ce e mai rău: că nu merge liftul și e mult de urcat până la etajul 1 sau că umbrela nu a fost waterproof ?!

Descui ușa și, de dincolo de umbrelă, vine un val de căldurică, de ”acasă”, de copilărie. Mmm, ba nu! Ah, ce e?! Mai strâmbi puțin din nas, exact cum te-a învățat motanul Tom că se identifică urma unei plăcinte

Imaginează-ți, mai bine, gogoșele coapte în cuptor și  umplute cu gem (sunt făcute anul trecut, în noiembrie) Imaginează-ți asta:

Îmbrăcate în lapte și ou

”Sigiliu”: dulceață de căpșuni și de vișine

Bonus: Making of

Din categoria: Dacă mă dau cuminte, sigur capăt și eu ceva…

Și daaaaaaaaa! A avut parte de porție dublă+din partea casei. Cine poate să îi reziste?!

Rețetă luată de aici

Desertul casei, deja :)

Alviță, desigur. Cu blat subțirel, variantă tunată

Un buchet de flori. Sau nu…

Si acum… Pe locuri, fiti gata, start!!! Run for chocolate! A cake for THE runner

Cadou

Nu am poza si cu sectiunea, pentru ca l-am oferit in dar. Dar se zvoneste ca a fost bun

Ah, si treceti cu vederea finisajul…fluid pe alaturi sau pe ici pe colo, prin punctele esentiale: era o zi fierbinte de sfarsit de vara

Alb si elegant

Luat din cărțile de colorat

Blat de biscuit,cu două picături de esență de migdale

Se amestecă ananasul rece și dulce cu frișca țeapănă și vanilată

apoi cu o cremă fină de mascarpone

rătăcim fulgii de cocos cu restul de mascarpone

se întinde crema din abundență, pe blatul însiropat cu suc de ananas

În crema de cocos se topesc bucățele de marțipan îmbrăcat în ciocolată neagră

Exterior comestibil din pastă de zahăr, avariat crunt din cauza caniculei.

 

 

Se poartă roșu

Delicious red

Cu mască/fără mască

Ca licențiat în sociologie, am avut ocazia să citesc pe această temă: indivizii poartă măști, exact ca și cum lumea ar fi o scenă de teatru. Da, de la Shakespeare vine

Ca om, singură îmi setez măștile dar nu mereu îmi aleg scena unde să performez. Cât de bine trebuie să te cunoști dincolo de mască, pentru ca atunci când cortina se deschide în fața unei audiențe necunoscute, să știi să pui masca corectă?! Și cât de puternic trebuie să fi ca să o poți da jos după aia, chiar dacă auzi un ropot de aplauze?

Și cât de încăpățânat trebuie să fi când nu vrei să dai jos o mască de face parte din altă piesă? Alături de amintiri, pe care le purtăm mereu după noi, măștile sunt accesorii constante. Și tot cu ele putem să estompăm o amintire, să alungăm o emoție, să secăm o lacrimă, să legăm graiul și să închidem sufletul.

Ce ne-am face fără ele? Dar ce ne facem când sunt prea multe? Oamenii nu își vor mai purta crucile ci măștile.

Pe câte din ele le purtăm pentru ca alții să ne vadă altfel și pe câte pentru ca noi înșine să nu ne vedem așa cum suntem, deși așa ar trebui să fim?

Și când se adună prea multe, doar cei care ne-au văzut  fără ne pot ajuta să le dăm jos. Și doar ochii lor să ne fie oglindă și doar mâna lor în mângâiere să ne acopere fața.