Recunosc: am ocazia să fac fapte bune dar pur şi simplu nu vreau să le fac. Evident, după aia, mă apucă mustrările de conştiinţă şi mă simt urmărită de un deget arătător către locul cel mai potrivit pentru mine: panoul cu “Aşa Nu”.
Totuşi, acuma…ziceţi şi voi: dacă recunosc asta înseamnă că mai am o salvare. Haideţi, ziceeeeeţi!!! 
Mai recunosc şi că uneori sunt atât de %&¤%¤#& încât sunt drăguţă şi când nu trebuie sau când nu se merită. Sau când persoana respectivă chiar nu are nevoie de “drăguţeala” mea. Mă aflam ieri la un hipermarket zonal, cu iz de bazar şi cu personal din mahala. Eu aveam ceva cumpărături în coş. Atât de multe încât …paznicul de cărucioare, că altfel nu îi pot spune, se uita intrigat în căruciorul meu, judecând alegerile făcute de mine.
“Tantile” de la casă se mişcă în very slow motion. Şi dacă le dai şi card se albăstresc la faţă, ţipă la colega de la casa 1 ” Maricicooo, am card! “, apoi se mai uită la client o dată şi, umplându-i frigiderul cu neamuri, încep să vocifereze ” Mdaaa, se mişcă greu. Probleme pe reţea”. Eu abia aşteptam să vină rândul meu şi să îi bag în ochii boiţi cu albastru sclipicios cardul meu. Şi o anunţam eu pe Maricica cum stau lucrurile 
În spatele meu era o doamnă, săraca, nu ştiu ce a fost în capul ei, de avea doar o sticlă de suc. Păi să stai la o asemenea coadă, cu un card în aşteptare, încă unul în faţa ta pregătit, cu Maricica-mama lor pe cap şi cu paznicul de cărucioare, supărat că doamna nu are un cărucior pentru o sticlă de suc…păi ăsta e ori un act de curaj ori femeia chiar era plictisită şi s-a gândit să vină să se distreze.
Hai să fiu drăguţă
- Puteţi să mergeţi înaintea mea la casă, aveţi doar o sticlă de suc.
- Mersi, dar vă aştept.
- Ştiţi, şi eu am card, şi arăt către Maricica….
- Nu, mulţumesc! Îmi păstrez rândul!
Eeee că nu, asta-i chiar bună! Deja mă enervase că nu vrea să scape de alde ochi de vultur-minte’ngustă .
- Sunteţi sigură???
- Da!
Asta m-a intrigat atât de tare încât a venit rândul meu şi am uitat să i-o iau înaintea lu tanti de la casă să o anunţ pe Maricica… Şi nici nu am mai dat prioritate de la mine putere la ăia de se chinuiau să iasă din parcare sau la vreo babă cu vreun cărucior mai greu decât ea şi sacul de cartofi la un loc. Ia că vă ajunge…
