Feeds:
Posts
Comments

Archive for July, 2008

văd realitatea altfel…

Lisabona-oraşul nou, realizat cu ocazia Expo 98, dedicată Oceanelor, m-a făcut să îmi dau seama cât nu suntem de aproape de tot ce înseamnă civilizaţie şi progres. Asta am simţit-o şi în ţară. Nu era nevoie de construcţii gigantice şi geniale şi locuitori, pe alocuri la fel de ţărănoi ca mulţi ai noştri, dar cu respect profund pentru ceea ce au în jurul lor, ca să îmi dau seama că mai e mult până departe, like to the moon and back. Twice…

Cât ne-am bate cu pumnul în piept că suntem neam de latini, tot balcanici vom rămâne. Ne simţim mi bine în construcţii bazar. Probabil că am suferi de plictis dacă am avea clădiri toate la fel.

Ieşirea din staţia de metrou Oriente, care duce în Parco de Nacoes (citit Nasoiş 😀 )

Şi din metrou direct în Vasco Da Gama Shopping Center. E o singură trecere de pietoni, doar dacă rezişti mergi pe lângă el. Eu am rezistat…vreo 4 ore 😛

Un sfert din Podul Vasco Da Gama, cel mai lung din Europa

Vedere de ansamblu din telecabină

Din categoria “Parcuri şi locuri special amenajate pentru relaxare”

Am încercat iarba. Era curată. La ăştia nu prea se cumpără Arielu’ 🙂

După cele 4 ore în care am rezistat eroic să nu intru în mall, intru totuşi şi văd că pe acoperişul clădirii curge apa constant, de ai senzaţia că eşti cu submarinul

Read Full Post »

Sunt şi acum copleşită de frumuseţea Lisabonei şi a împrejurimilor. M-am tot gândit ce să scriu mai întâi… E atât de frumos încât aş putea să scriu până rămân fără spaţiu pe blog 🙂

Cred că ar fi mai potrivit să o iau pe categorii şi să las imaginile să vă spună povestea. Lisabona este genul de oraş în care te descoperi mare fotograf şi vrei să imortalizezi totul, conştient fiind că nu găseşti aşa ceva peste tot. Este un oraş foarte romantic. Nu ştiu cum naiba de s-au lăsat oamenii păcăliţi că Parisul e no.1… Been there, done that. Şi Parisul are farmecul lui, dar este mai comercial. În Lisabona totul se întâmplă natural. Copii care aleargă liberi şi câteodată desculţi pe străzile cu mozaic, pe unde maşinile trec foarte rar. Case cu acoperiş roşiatic, cu flori la ferestre, cu rufe atârnate, care împrăştie miros de detergent prin cotloane. Băncuţe să te odihneşti când te lasă puterile la jumătatea dealului, pomi şi părculeţe, miros de peşte si de sosuri, de patiserie şi de vanilie, de alge şi de iarbă proaspăt udată.

Au şi ei uscăturile lor, nu e perfect. Casele din vechiul şi fermecătorul Bairro Alto sunt însemnate cu grafitti. Dar parcă nu îţi exprimă violenţă… Prin unele pasaje sunt mirosuri mai înţepătoare, portughezii fiind mari consumatori de bere. Dar toate astea sunt compensate de micuţul tramvai galben care urcă şi coboară străduţele înguste. Şi te simţi parcă privilegiat să te urci în el, având în vedere că are maxim 12 locuri, canapele din lemn şi felinare în colţ. Mai compenseaza transportul în comun care este foarte organizat şi dacă zice că vine la şi 11 minute, păi aşa vine! Totul se mişcă, şi te emoţionează să vezi că eşti într-un loc în care turistului i se oferă avantajul de a fi puţin înainte timpului. Portughezii sunt atât de mândri de marile descoperiri şi de capitala lor încât vor să fie siguri că turistul nu ratează vreun loc important din cauza lipsei de timp.

E greu să fac o To Do List… Deşi am avut harta în mână, mă abăteam de la traseu şi mă pierdeam pe vreo străduţă secretă, unde babele stăteau pe scăunele şi puneau ţara la cale, unde auzeam vreun glas dincolo de fereastra mică, cu obloane, unde simţeam miros de mâncare de casă, unde era doar o pisică leneşă, unde credeam că dincolo de strada aia se află ceva şi mai frumos, unde se auzeau acorduri de fado…

Bairro Alto

Vedere de la Castelul Sao Jorge (Alfama)

Parc din Belem

Ponte 25 de Abril

Roza Vânturilor din faţa Monumentului Descoperirilor

Deocamdată atât. În episoadele următoare: Lisabona-oraşul nou şi Sintra (Castelul Maurilor şi Palatul Pena), Cabo da Roca-cel mai vestic punct al Europei, dar şi imagini de pe la plajă şi cu viaţă de noapte. Nu degeaba am zis-o la sfârşit 😉

Read Full Post »

I’ll be back

Nu am abandonat, doar m-am retras 😀 Revin peste vreo 8 zile, cu dovezile unui vis împlinit, Made In Lisboa. I’m good, I’m gone 😀

Read Full Post »

Maşini cu personalitate

Diferenţa între maşinile din CL şi cele din B. Avem:

B 0* AUD/MRT/BMW/VWW/HND/FRD/LXS/ALF/VLV/SZK/… de parcă noi, pietonii de rând, sau vreun căciulat din Adunaţii Copăceni, care umblă de două luni cu ţipla pe bancheta din spate, nu poa’ să citească ce maşină e. Păi d’aia, bă băieţi, s-a inventat logo-ul. Şi că tot veni vorba, primul logo a fost crocodilul Lacoste.

Ieri, când era căldura mai mare, mergeam către casă, pe jos, cu soarele în spate, cu marea în ochi, cu valurile în ureche şi cu mine-n gând 😛 Am mers pe bulevardul principal, numit strategic Str. Bucureşti, aproximativ 20 de minute. Am zărit vreo 10 oameni şi tot atâtea maşini. Dar, ca niciodată, 3 maşini de poliţie dădeau târcoale. La asfaltul topit, probabil, că altceva mai palpitant nu se petrecea. Nu, nu aveam fusta zburătoare a la Marylin 😀

Oamenii de la Călăraşi nu sunt interesaţi să îşi înscripţioneze brandul pe plăcuţă, ci numele. Ăştia’s şi mai şi! După principiul Geta-i sor’mea!, în cazul de faţă X5-u’ lu’ Gigel. Într-un oraş mic e mai important să se ţină minte a cui este maşina X. Astfel, avem CL ** GGL/AND/CRS/VLD/EDI/EDY (fără număr) /JHN/ADY/ADI (luptă strânsă între toţi Adrienii şi toţi Eduarzii) Să continuăm cu LEO/LUK/YUL/VLY.

Acuma…nu am văzut niciun VSL. Ori alde nea Vasile nu au maşini cu care să se laude, ori au fost deştepţi şi şi-au pus numele de alint, adică VLY, de la Valy. Aşşşşşşşşş!

Ca să nu moară doar capra vecinului, să vi-l dezvălui şi pe al meu tată, care are DJR. De vreo 13 ani. Povestea lui? Avea niste colegi, care, acu’ vreo 18 ani, i-au zis Je, prescurtarea de la numele de familie. Când Dallas era pe toate ecranele cu lămpi în spate, Je a devenit JR. Adică Je-re, pe româneşte. Şi cum Je-re în sus şi în jos de enşpe mii de ori, a zis să le facă o figură frumoasă.

Bine că le-a făcut figura frumoasă că altfel nu mă mai distram eu cântându-i, când e la volan, Sunt Jere din Dallassss/Sunt Jere din Dallassss/Şi nu mi-e fricăăăăăăăăă/Tananan/Din Dallas….

Read Full Post »

Two happy dogs

Big Poppa’s hoooome! 😀

A se observa traiectoria strâmbă a celui mare (Lord) şi rapiditatea cu care se întoarce ăl mic (Amy), de frică să nu îi fi băut cineva apa, cât a stat la întâmpinare. Banditu’ ăla mare a mai rămas puţin la poartă, să mai capete un scărpinat, ceva, pe ceafă.

Între timp, Lord a devenit tată a n-a oară , iar aia mică s-a băgat într-un soi de cat fight, care s-a lăsat cu răni serioase. Oricum, e ceva suspect la mijloc, pentru că a apărut şi o vrabie cu o aripă şifonată. Ori a fost arbitru şi şi-a luat-o, ori din greşeală a nimerit în vârtejul de după casă (acolo au loc, de obicei, luptele. E mai ferit, înţelegeţi?!…)

Read Full Post »

De când am terminat cu licenţa am plâns şi am dormit mai mult decât mă aşteptam, am mâncat tot felul de prostii, combinate aiurea, am stat la soare, am stat degeaba, am făcut planuri, am umblat aiurea, mi-am luat filme, mi-am luat o carte, să mă premiez de reuşită…

În luna iulie voi avea vacanţă. Ultima lună de vacanţă… Şi mă voi bucura de toate cele de mai sus ca un adevărat Cireşar, pornit în aventura vieţii lui. A, de plâns nu voi mai plânge. Dar şi când am făcut-o, a fost de emoţie. Cum să nu mă apuce bâzâitul când, în mijlocul intersecţiei Schitu Măgureanu cu Regina Elisabeta, o sun pe mamaia, aflată la staţiune, cu amicele ei pensionare, şi îi spun să stea liniştită, că am luat 10. Şi, în loc să aud vreo felicitare în gura mare, aud una înăbuşită de plâns. Bine că era căldură mare şi puţină lume pe stradă care să se mire de şiroaiele mele de lacrimi.

– Mamaie, matale stai la vreo baie cu nămol şi nu-ţi pasă, dar eu sunt în mijlocul oraşului, bre, şi mă faci să plâng.

– Eeei, mămăică, păi cum să nu plâng?! Nu ştiu eu ce-am crescut?

Evident că am început să plâng iar. Eram mândră că o făcusem mândră de mine 😀

– Bre, ia hai, gata…că ştii că mă pătez pe faţă când plâng… Du-te de te laudă la colega de cameră!

– Mânca-o-ar mamaia pe ea de fată. Da’ băiatul ăla ce mai face?

– Face multe, mamaie!

– Mânca-i-ar mamaia de frumoşi!

😀

În vitrina unui magazin am observat urma unei lacrimi. Se uscase pe faţa mea, uşor bronzată. Ajunsese până la barbă, să se înnoade cu altele. Acum aştept să o văd şi să îi dau vestea că voi pulicări până în Portugalia. Numai când voi pronunţa cuvântul “ocean” şi i se va părea la capătul lumii.

Să cânte muzica, să vină soarele!

Read Full Post »

Pe scurt

Post factum: mă declar absolvent, licenţiat în Sociologie cu 10 😀

Lucrarea de licenţă în format PowerPoint. După cât m-am chinuit cu prezentarea asta, recunosc că mă plângeam aiurea că e greu să scriu peste 60 de pagini. Să sintetizez toată lucrarea e mult mai dificil…

P.S: 10x to Yuca’s for giving me the hint 😉

P.P.S: pentru imaginea de la Slide-ul 2: didn’t ask for an approval. Dar dacă iau 10 devine faimoasă 😀 Dacă nu iau 10…just sue me!

Read Full Post »

Older Posts »