Feeds:
Posts
Comments

Archive for October, 2008

Gunoaie.

De tot felul. În mintea mea există următoarea clasificare: gunoi de oraş, gunoi de ţară şi gunoi cu două picioare. Eu am descoperit adevăratul gunoi pe la 7 ani, când am fost adusă de la ţară la oraş. Cât am stat cu bunicii, vedeam gunoaie doar dupa vreo ploaie cu găleata. Atunci, veneau de la deal, cu selul, un pantof scâlciat şi un castron uitat pe vreo prispă, şacoşi de cârpă, agăţate în gard, la uscat, sau sfoara cu care se priponea vreo capră. Pentru noi, copiii, nici măcar nu era gunoi. Vara, ne băgam cu picioarele în noroi, ne zbenguiam şi scormoneam prin el, apoi dădeam fuga la cişmea, să ne spălăm comorile găsite.

Marea mi-a fost surprinderea când am ajuns la părinţi şi am observat pe un perete graficul după care se ducea gunoiul. O zi eu, o zi soră-mea. La un moment dat, tot certându-mă cu ea, am ajuns noi două la concluzia că oamenii fac copii ca să aibă cine să le ducă gunoiul 😀 Părinţii noştri şi acuma se distrează auzind asta. Dar chiar nu puteam să înţeleg de ce la ţară erau mai puţine gunoaie. Până când m-am făcut mare şi am priceput cum stă treaba cu consumerismul….

Ca să ating şi ultima categorie, a gunoaielor cu două picioare: am o mare ciudă pe gunoaiele de autostradă, care aruncă în viteză doza de Redbull, că aşa e cool să consumi când eşti pe mulţi cai putere, sau ciunga clefetită, aburindă, sau mucul de ţigară, sau chiar şi o unghie roasă. Azi m-am simţit neputincioasă în faţa unui tâmpit care, se pare, avea mai multe mâini decât noi toţi, şi totuşi prea puţine pentru a păstra într-una din ele un pahar gol, de Mc, deci destul de mare, şi se pare, prea greu, pentru a fi păstrat până la pubela care îi făcea cu ochiul, la 1 metru mai încolo. De obicei atrag atenţia celor care scapă “accidental” vreun ambalaj. Acuma nu am putut, că nu avea cine să îmi acopere spatele. Tâmpitul nostru, sugea zgomotos cu paiul ultima picătură de cola, cu o mână trăgea un copilaş după el, obosit vizibil de atâta târât, aruncă repede paharul pe jos, într-un mod foarte violent, schimbă copilul în cealaltă mână, şi o trage spre el pe femeia din spatele lui, şi apoi o împinge în copil care, culmea, era să dea cu capul în pubelă. Ce poţi să zici, ce poţi să faci? În acel moment nu am putut decât să îmi muşc buza, de nervi, şi să îmi promit că o să fac un contract permanent şi cu clauze importante la Salubrizare, să îmi apăr sufletul de gunoaie de genul.

Advertisements

Read Full Post »

Din lumea necuvântătoarelor

Răsfăţ mai mare nu există. La ultima poză deja mă mârâia că îi deranjez somnul cu bliţul. Între timp, Lord se bucura de frumuseţea toamnei şi de lipsa ălei mici. Dacă ar fi ştiut el ce se petrece în casă…

Read Full Post »

Lecţii de creativitate

Visul meu de a avea un hotel (în viaţa asta, nu după reîncarnare 😀 ) mă face să scotocesc motoarele de căutare şi site-urile în domeniu.

Azi-noapte, când chiar visam cu ochii deschişi, bântuită din nou de insomnii crunte, am găsit această poză

Nu cred că există turist a cărui mână să nu se fi lipit de vreun mini-săpun, de vreo cască pentru duş, de vreun mini-set de cusut sau de vreo bombonică din bolul de la intrare. Nu pentru că nu şi-ar permite să şi le cumpere, dar pentru că sunt gratis, nu? Şi dacă erau pentru el şi tot nu le-a folosit, de ce să le lase pentru tura următoare? 🙂

Vă daţi seama că, pe unde am avut şi eu ocazia, am luat chestii. Dar doar pe cele care erau foarte drăguţe la ambalaj, vă jur 🙂 Şi nu le-am folosit niciodată acasă la mine. Sunt în cutia cu vederi, pliante şi hărţi. Şi vă asigur că dacă ajung la acest hotel, cu siguranţă o să mi se lipească mâna. E ca şi cum te îndeamnă să furi. Bad, bad, bad! Eu nu am vrut, dar ceva mă împingea de la spate: do it, do it, do it! 😀 Mesajul este amuzant dar postarea lui, într-un loc în care toţi ajungem şi pe un produs pe care marea majoritatea clienţilor unui hotel îl vâră în geamantan, este o strategie inteligenta a hotelului de a-şi face reclamă.

De la această poză am făcut alte căutări cu privire la hotelul cu pricina. Era de aşteptat ca şi decorul să fie la fel de original.

Un bun venit, de inspiraţie Salvador Dali. Chiar dacă nu ştim stilul Dali, buzele roşii, transpuse într-o canapea, nu te pot duce cu gândul la un decor auster, tip mânăstire de maici 😛

Şi nu degeaba este în Amsterdam acest hotel 😉 Dacă dormi singur, poza te inspiră. Sau te deprimă. Dar, cum e vorba de Amsterdam, sunt cel puţin două modalităţi să scapi de tristeţe. Ambele legale 😀

luata de aici

Cred că reprezintă interes şi pentru cuplurile care dorm împreună dar au fantezii de genul “The more, the merrier” 😀

Read Full Post »