. si de la capat
am evitat sa scriu zilele astea pe blog, de frica sa nu fiu prinsa in capcana urarilor de tot felul. Si daca ai o urare frumoasa, parca o irosesti in perioada asta, se sufoca instant si se ofileste iremediabil, stiind ca va fi pusa langa unele de genul :” fie ca …” . Mi-e dor de cerneala intinsa pe o felicitare cumparata de la posta, de gustul oribil de lipici de timbru, de cutia postala in care zace de 3 zile vreun plic intors inapoi, pentru ca nu am scris destinatarul corect.
Mi-e dor si doare, cum era cantecul. Si doare, mai ales cand, intr-o singura zi, toata lumea isi aduce aminte de toata lumea. De parca pana in ziua de Craciun nimeni nu ar fi existat, de parca fix in ziua aia se deschid toate liniile telefonice. In restul anului, ce suntem? Robotei corporatisti, plafonati, plictisiti si fara chef, aruncatori de pe o zi pe alta! Pe 25 si pe 31 devenim brusc iubitori si atenti, “poeti de poezie” toti, bagatori in si de seama.
M-a durut si mai tare cand, intr-un anumit context, mi-a fost dat sa vad cum oameni care stau la 3 scaune departare isi trimit sms cu urari, ca era editie noua, variante din alea funny, cu rima, consumeriste si seci. Evident, dupa aia toata masa a primit acelasi sms, de doua ori, sa se invete bine poezia, sa treaca cu totii clasa, intr-un an care se anunta mai kitsch decat oricare altul. Kitsch a fost mereu, dar pe fondul crizei am toata increderea ca se va accentua.
Pentru anul ce vine, ca sa cad si eu in capcana, zic din casa, si va doresc sa aveti
- sora ca a mea: mai buna, mai inteleapta, mai desteapta si mai cerebrala decat pot duce
- cumnat ca al meu: barbat, hotarat, muncitor, frumos si “asezat”
- prieteni ca ai mei: mereu unde trebuie si mereu cu ce trebuie
- si va mai doresc si bunici ca ai mei: de poveste, hazlii, gospodari si minunati de cred mereu ca am doua mame si doi tati 😀
A, si sa nu uit, va mai doresc sa gasiti in placinta cu branza un ravas ca al meu, pe care sa scrie doar Dragoste.
La anul si la multi ani! 🙂