.

. si de la capat

am evitat sa scriu zilele astea pe blog, de frica sa nu fiu prinsa in capcana urarilor de tot felul. Si daca ai o urare frumoasa, parca o irosesti in perioada asta, se sufoca instant si se ofileste iremediabil, stiind ca va fi pusa langa unele de genul :” fie ca …” . Mi-e dor de cerneala intinsa pe o felicitare cumparata de la posta, de gustul oribil de lipici de timbru, de cutia postala in care zace de 3 zile vreun plic intors inapoi, pentru ca nu am scris destinatarul corect.

Mi-e dor si doare, cum era cantecul. Si doare, mai ales cand, intr-o singura zi, toata lumea isi aduce aminte de toata lumea. De parca pana in ziua de Craciun nimeni nu ar fi existat, de parca fix in ziua aia se deschid toate liniile telefonice. In restul anului, ce suntem? Robotei corporatisti, plafonati, plictisiti si fara chef, aruncatori de pe o zi pe alta! Pe 25 si pe 31 devenim brusc iubitori si atenti, “poeti de poezie” toti, bagatori in si de seama.

M-a durut si mai tare cand, intr-un anumit context, mi-a fost dat sa vad cum oameni care stau la 3 scaune departare isi trimit sms cu urari, ca era editie noua, variante din alea funny, cu rima, consumeriste si seci. Evident, dupa aia toata masa a primit acelasi sms, de doua ori, sa se invete bine poezia, sa treaca cu totii clasa, intr-un an care se anunta mai kitsch decat oricare altul. Kitsch a fost mereu, dar pe fondul crizei am toata increderea ca se va accentua.

Pentru anul ce vine, ca sa cad si eu in capcana, zic din casa, si va doresc sa aveti

• sora ca a mea: mai buna, mai inteleapta, mai desteapta si mai cerebrala decat pot duce
• cumnat ca al meu: barbat, hotarat, muncitor, frumos si “asezat”
• prieteni ca ai mei: mereu unde trebuie si mereu cu ce trebuie
• si va mai doresc si bunici ca ai mei: de poveste, hazlii, gospodari si minunati de cred mereu ca am doua mame si doi tati 😀

A, si sa nu uit, va mai doresc sa gasiti in placinta cu branza un ravas ca al meu, pe care sa scrie doar Dragoste.

La anul si la multi ani! 🙂

Read Full Post »

De sezon

Săptămâna trecută căutam de zor reţete, ca să stabilesc meniul de Crăciun. Între timp, cuprinsă deja de amintiri frumoase din vacanţele de iarnă, am facut o prăjitură, pe care am tot servit-o 2-3 ani la rând în ziua de Crăciun. De data asta, am făcut-o pentru Fustiţele mele dragi, gagicile mele, cum le mai zic eu 😉 Le cunoaşteţi, au mai fost p’aici 😀

Prăjitura, extrem de cunoscută, a excelat prin elementul surpriză. Ea este Tiramisu iar elementul magic se numeşte Lacrima lui Ovidiu 😀 Aşadar, în crema de mascarpone, se amestecă cu fineţe o crema de ou, fiartă cu un pahar de Lacrima lui Ovidiu. Vinul e demenţial. Mult prea dulce consumat sec, pentru unii. Pentru mine e perfect, cam în fiecare an de Revelion, mai spre dimineaţă, când se termină şi artificii şi mesaje banale trimise grup. Dulce aşa cum e, şi rece rece, un răsfăţ perfect pentru o dimineaţă de An Nou 😀

Apoi, crema se pune, ştiţi deja, între pişcoturile trecute repejor prin cafea. Pentru senzaţii tari, recomand două linguri de coniac în cafea 😉 Da, devine o prăjitură cam alcoolică. Un pai, cineva?! 😛

Dar, mai întâi, vinul peste crema de ouă, crema alcoolică peste mascarpone, fineţea lui la final şi pişcoturile îmbibate

În mod normal, deasupra se pune cremă pe care se cerne cacao. Cum spuneam, amintirile frumoase mi-au adus multă inspiraţie. Aşadaaaaar, cu mânuţa mea, vă jur, m-am pus pe desenat şabloane. Am personalizat fiecare bucată de prăjitură.

Figurinele decupate, puse pe o hartie galbenă, pentru a fi observate mai bine. nu sunt greu de făcut, cu excepţia renului acela, desenat şi în poziţie de zbor. Las la o parte modestia, de data asta, 😛 şi vă zic că eu mă mir şi acuma că am fost în stare sa desenez aşa ceva. A doua oară sigur nu îl mai fac la fel…

Poza pe orizontală: figurinele puse pe prăjitură, pentru ca apoi să cern cacao.

La final, arăta cam aşa

Figurinele au fost trase cu o pensetă, foarte foarte uşor, pentru a nu trage şi crema, şi pentru a nu strica forma

Cum spuneam şi mai sus, renul (care nu a ştiut să zboare unde trebuia…. 😉 ) e mândria mea. Voila!

Ediţia de acum doi ani

A se observa că sistemul a fost diferit. Brăduţii sunt din cacao, pe când mai sus, figurinele sunt “pe cremă”. Cert e că gustul e mereu divin. Iar mireasma de la Lacrima lui Ovidiu e îmbietoare. Rău. Am martori! Am dovezi! 😀

Read Full Post »

Ciudat

Deşi stau în bucătărie mult timp iar acasă, la părinţi, este locul preferat, şi deşi am grijă de ustensile, îmi iau tot felul de gadgeturi 😛 , am totuşi o problemă care mă urmăreşte, constant, de vreun an. Pun ceainicul pe foc pentru ceaiul de seara şi plec 2 minute din bucătărie, să nu stau acolo, paznic de aragaz 😀 Ei bine, de vreo 10 ori alea 2 minute s-au transformat în cel puţin 20 (în seara asta au fost 50 de minute.Record :-S ) Şi de fiecare dată când îmi aduc aminte sar ca arsă de pe scaun/ canapea. Mai arsă decât ceainicul. Şi, în fracţiunile de secundă cât deschid uşa bucătăriei, mă rog să nu fi luat foc ceva p-acolo, că numai pompierii nu îmi furau şi puţinele bunuri ce mi le-am achiziţionat de-a lungul anilor. Dintr-o mare fericire, nu a fost nevoie de apel de urgenţă, dar nu vreţi să ştiţi peste ce fum dau. Deja încep să îmi fac griji cu chestia asta, pentru că ,se pare că subconştientul joacă tare! Mai tare decât mine!

Ori îmi fac numai la filtru ori dacă mă certaţi mulţi pentru chestia asta mă învăţ minte…. 🙂 Help! 😛

P.S: că tot vorbeam de gadgeturi… Azi mi-am luat cântar de bucătărie, e micuţ şi finuţ. Trebuia, că unele chestii chiar nu ies dacă se greşeşte la gramaj. Şi era la ofertă 😉

Read Full Post »

Pentru cei cuminţei

😀 Later edit. Tortul “23”. No comment 😉 [made by mom’]

😀 De Moş Nicolae

S-a topit, uşurel, în smântână dulce, ciocolată tăiată mărunt. Aceasta este baza pentru cele două tipuri de trufe cu ciocolată.

În prima serie s-a adăugat vişinată, puţin unt, curmale tăiate cubuleţe şi alune de pădure. Se fierbe foarte puţin, cât să se unduiască deasupra vasului un abur de vişinată, de credeam că nu mai apuc să fac şi restul bomboanelor… Periculossss! 😀 Se pune la răcit, până când se pot forma biluţele de cioco pe care le vârâm repejor în alune de pădure râşnite şi ciocolată albă rasă.

(Recunosc că trebuia să le îmbrac numai cu ciocolată albă, dar am încurcat vasul cu cel în care erau alunele. Nu numai că m-am uitat cu un ochi prin lentilă şi cu celălalt pe sub ea, cum numai un ochelarist adevărat ştie să o facă, daaaaaaar mai inhalasem şi aburul alcoolic. Data viitoare port cagulă 😀 )

A doua serie a fost mai rafinată, pentru choco addicted, clar! În crema topită s-a adăugat coniac ( nu mai ştiu dacă a fost abur sau nu, că deja aveam simţurile anesteziate). Trufele se trec prin nucă măcinată, cacao (să fie mai praline) şi nucă de cocos. Apoi se pun la rece, pentru a le putea aşeza frumos în cutiuţa special cumpărată.

Se mai aruncă un ochi în lista cu cei care au fost cuminţi şi se continuă cu bomboane de cocos şi alună. Într-o cremă de lapte+zahăr şi foarte puţin unt, fiartă nu 2 ore ca la caramel, dar una sigur 🙂 Se pune cocosssss, cam vreo 300 de grame, se amestecă bine, se formează bomboanele, ascunzând la mijloc câte o alună de pădure (prăjită). Se tăvăleşte bine prin nucă de cocos şi se pune direct în cutiuţă, că dacă se pun şi la rece, se întăresc de poţi să joci ping-pong cu ele. Sigur câştigi 😀

Ultima cutiuţă -şi cea mai frumoasă- a fost rezervată pentru fursecuţe cu puţină cafea, ornată cu bezea (cu instrumentele special cumpărate acu’ 2 seri, cu multe sacrificii, de la un hypermarket, unde era să mă reped la două babe de Vitan, care m-au premiat cu o roată de cărucior în gleznă, pentru ca apoi să mă prindă la mijloc, fix în vertebra mea sensibilă la frig…) Deci ornată cu bezea (am rămas cu gândul la babe) şi deasupra o caisă confiată tăiată micuţ, şi azvârlită moţ 😀

Şi acum varianta finală, înainte să ia calea ghetuţelor 😀

Deşi le-a plăcut tare mult, nu le-au mâncat pe toate, că ţin de ele. Ba chiar când se propunea un schimb de bomboane…parcă nu prea le convenea că tre’ să dea 😀 Ca în reclama aia: “Mmbiiiiiiine, haaaaaaaaai” 😀 Evident, căţeii au primit câte un colţişor mic miiiiiiiiiiiic din fiecare. Păi? Nu sunt şi ei tot suflet? 😀

Read Full Post »