Feeds:
Posts
Comments

Archive for January, 2009

Pentru nerăbdători: pozele sunt mai jos 😉

Când eram mică şi maică-mea lucra la cofetăria de stat, ca să nu îi simt lipsa în lunile în care nu ne vedeam, eu maidane cutreierând pe la ţară, îmi trimitea prăjiturele, multe şi bune, că doar pe vremea aia nu exista praf de ouă, şi frişcă la plic. Mda, trist cum se fac acuma…

Da, şi, deşi aveam prăjituricile de la ea iar mamaia îmi făcea tot felul de plăcinţele şi cornuleţe, mă furişam, cu gaşca mea de uliţă, până la o tanti, care primea de la o cunoştinţă gumă CinCin şi din aia la folie, rotundă şi colorată. Şi mai luam ceva, făcut de ea, în spatele casei, prin cine ştie ce vas coclit. Halviţă, frate! Tanti asta, pe numele ei de alint Burcioaica 😀 😀 , făcea parte dintr-o familie de căldărari. Deci halviţa o făcea sigur într-un vas făcut tot în casă la ea. Delir! Mamaia mă minţea diverse, numai să nu ne mai ducem p’acolo. Dar era ca la nimeni la Burcioaica. Mereu cu coji de seminţe pe piept, uitate dupa vreo mare spargere 🙂 Şi când intram la ea, în singura ei cămăruţă, mirosea a gumă foarte puternic.

Şi, cam la 2 săptămâni, Burcioaica venea la mamaia, să îi plătească ce luasem eu “pe caiet” 😀 Că logic că nu plăteam. Dar ieşeam în pierdere, că Burcioaica cerea pe ce am consumat eu, cam 2-3 kg de brânză (tataie având multe oi pe vremea aia). Vă daţi voi seama că nu puteam eu să flencăn ciungă de 3 kile de brânză. Şi oricât s-ar fi întins halviţa aia pe faţa mea, tot nu trăgea la cântar de cât zicea ea. Dar noi o iubeam pe Burcioaica şi mamaia îi făcea pe plac.

A, şi încă o chestie despre ea. Avea un căţel, gen Patrocle corcit. Câinele ăla a trăit muuuuuuuulţi ani dar, de când îl ştiu eu, de la primul “apţipild” de la CinCin, nu l-am auzit niciodată lătrând ham! La el totul era ca o tuse. Şi când se supăra mai tare, parcă şi scuipa 😀

M-am luat cu vorba şi am uitat să pun pozele cu halviţa făcută de mine. Pentru Burcioaica 😀

De bază: miere+zahăr+albuş

imgp13851

imgp1386

imgp13891

imgp1390

imgp1391

imgp1393

imgp1394

De aici

Advertisements

Read Full Post »

Nu am abandonat. Nu am dat de greu de când cu jobul şi nici nu mi-a lipsit inspiraţia. Doar că un weekend la aproape 40 de grade e de ajuns să îţi dea lumea peste cap…

Şi acum, din culise, ultimele noutăţi. Tarta cu măr şi caramel, upside downed.

Am decorat frumos şi apoi mi-am dat seama că, odată întoarsă, nu se mai vede

p1000177

Caramelul

p1000181

Şi secţiuni

p1000185p1000187p1000190p1000198

Read Full Post »

nu ştii pe care să le zici mai întâi. Cert e că ceva trebuia spus, din respect pentru numărul din ce în ce mai ridicat de cititori  şi pentru că nu am şi eu un post pe 2009 🙂

De când a început anul sunt într-o continuă emoţie. Nu ştiu cât o să mai facă faţă gâtul meu de la atâtea noduri , care-l înghiontesc, sau cât o să mai reziste inima mea, de la atâtea bătăi accentuate.

Vineri seara, destul de târziu, am ajuns acasă, la ai mei. Mamei nu i-am zis că mă duc. Am vrut să o surprind frumos. Deşi bănuia ea ceva, pentru că tata făcuse cald la mine în cameră, nu putea să fie sigură. Când am intrat pe strada mea, m-am simţit exact ca fiul ăla din cărţi, care a rătăcit prin lume, şi se întoarce pe întuneric acasă, ca să nu îl vadă nimeni, dar ca el să vadă tot ce i-a scăpat între timp. Absolut pustiu pe stradă. Un câine schelălăie aproape de casa mea. O lumină de televizor se vâră printr-o draperie. Merg încet şi apăsat! Zăpada scărţâie sub picioare! Becul stradal funcţionează! Gardurile sclipesc toate, încărcate de o zăpădică din aia de geruială. Ajung în dreptul casei. Mă opresc să mă uit la casa de vis-a-vis a vecinilor. Bătrânul fusese luat cu ambulanţa în urmă cu ceva timp. M-am necăjit puţin, atunci. Dar e bine acuma.

Deschid poarta binişor, deşi mi-era un pic teamă că gerul a îngheţat broasca. Nu intru pe uşă ci merg uşurel pe lângă zidul casei , ajung în dreptul geamului de la dormitorul părinţilor. Mă las pe vine şi ridic doar puţin capul, să îmi furişez privirea înăuntru. Stăteau amândoi, sub o pătură, cu o lampă aprinsă pe jumătate , şi priveau la tv, cuminţei, ca nişte copii, în aşteptarea Moşului. Căţelul cel mic şi alb era făcut ghem pe colţul patului. Căţelul cel mare era la mine în cameră, mă tot aştepta acolo, de câteva zile.

M-am bucurat de imaginea aia. Deci aşa arată ei când eu nu îi văd… Dar nu le-am mai prelungit aşteptarea. Am bătut în geam, ăla mic şi isteric a început să latre a intrus, ăla mare şi dornic a venit şi el acolo să vadă ce se petrece. Ai mei, în shimb, în loc să iasă de sub pătură să mă întâmpine, au început să discute despre sosirea mea târzie. Ahaaaaa, deci d’aia ai dat drumul la căldură! Mie de ce nu mi-ai zis? M-ai lăsat să mă tot întreb dac-o veni! Şi tata râdea mulţumit, ca şi cum el era Moşul, iar eu cadoul mult dorit scos din tolbă.

Ce a urmat după aia nu vă mai zic. Dar weekend-ul l-am terminat cu gâtul înnodat, din nou. Cum răspunzi la întrebarea Şi, acuma, când mai vii acasă? Cu nişte bătăi de inimă, ridicări din umeri şi îmbrăţisări puternice.

Read Full Post »