Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘a la une’ Category

Aici ma gasiti 🙂 Click pe poza, like pe pagina de Facebook & enjoy 🙂

Advertisements

Read Full Post »

@ Fratelli Studios. Intra pe www.balul-bobocilor.ro si afli mai multe 🙂

Read Full Post »

nu ştii pe care să le zici mai întâi. Cert e că ceva trebuia spus, din respect pentru numărul din ce în ce mai ridicat de cititori  şi pentru că nu am şi eu un post pe 2009 🙂

De când a început anul sunt într-o continuă emoţie. Nu ştiu cât o să mai facă faţă gâtul meu de la atâtea noduri , care-l înghiontesc, sau cât o să mai reziste inima mea, de la atâtea bătăi accentuate.

Vineri seara, destul de târziu, am ajuns acasă, la ai mei. Mamei nu i-am zis că mă duc. Am vrut să o surprind frumos. Deşi bănuia ea ceva, pentru că tata făcuse cald la mine în cameră, nu putea să fie sigură. Când am intrat pe strada mea, m-am simţit exact ca fiul ăla din cărţi, care a rătăcit prin lume, şi se întoarce pe întuneric acasă, ca să nu îl vadă nimeni, dar ca el să vadă tot ce i-a scăpat între timp. Absolut pustiu pe stradă. Un câine schelălăie aproape de casa mea. O lumină de televizor se vâră printr-o draperie. Merg încet şi apăsat! Zăpada scărţâie sub picioare! Becul stradal funcţionează! Gardurile sclipesc toate, încărcate de o zăpădică din aia de geruială. Ajung în dreptul casei. Mă opresc să mă uit la casa de vis-a-vis a vecinilor. Bătrânul fusese luat cu ambulanţa în urmă cu ceva timp. M-am necăjit puţin, atunci. Dar e bine acuma.

Deschid poarta binişor, deşi mi-era un pic teamă că gerul a îngheţat broasca. Nu intru pe uşă ci merg uşurel pe lângă zidul casei , ajung în dreptul geamului de la dormitorul părinţilor. Mă las pe vine şi ridic doar puţin capul, să îmi furişez privirea înăuntru. Stăteau amândoi, sub o pătură, cu o lampă aprinsă pe jumătate , şi priveau la tv, cuminţei, ca nişte copii, în aşteptarea Moşului. Căţelul cel mic şi alb era făcut ghem pe colţul patului. Căţelul cel mare era la mine în cameră, mă tot aştepta acolo, de câteva zile.

M-am bucurat de imaginea aia. Deci aşa arată ei când eu nu îi văd… Dar nu le-am mai prelungit aşteptarea. Am bătut în geam, ăla mic şi isteric a început să latre a intrus, ăla mare şi dornic a venit şi el acolo să vadă ce se petrece. Ai mei, în shimb, în loc să iasă de sub pătură să mă întâmpine, au început să discute despre sosirea mea târzie. Ahaaaaa, deci d’aia ai dat drumul la căldură! Mie de ce nu mi-ai zis? M-ai lăsat să mă tot întreb dac-o veni! Şi tata râdea mulţumit, ca şi cum el era Moşul, iar eu cadoul mult dorit scos din tolbă.

Ce a urmat după aia nu vă mai zic. Dar weekend-ul l-am terminat cu gâtul înnodat, din nou. Cum răspunzi la întrebarea Şi, acuma, când mai vii acasă? Cu nişte bătăi de inimă, ridicări din umeri şi îmbrăţisări puternice.

Read Full Post »

.

. si de la capat

am evitat sa scriu zilele astea pe blog, de frica sa nu fiu prinsa in capcana urarilor de tot felul. Si daca ai o urare frumoasa, parca o irosesti in perioada asta, se sufoca instant si se ofileste iremediabil, stiind ca va fi pusa langa unele de genul :” fie ca …” . Mi-e dor de cerneala intinsa pe o felicitare cumparata de la posta, de gustul oribil de lipici de timbru, de cutia postala in care zace de 3 zile vreun plic intors inapoi, pentru ca nu am scris destinatarul corect.

Mi-e dor si doare, cum era cantecul. Si doare, mai ales cand, intr-o singura zi, toata lumea isi aduce aminte de toata lumea. De parca pana in ziua de Craciun nimeni nu ar fi existat, de parca fix in ziua aia se deschid toate liniile telefonice. In restul anului, ce suntem? Robotei corporatisti, plafonati, plictisiti si fara chef, aruncatori de pe o zi pe alta! Pe 25 si pe 31 devenim brusc iubitori si atenti, “poeti de poezie” toti, bagatori in si de seama.

M-a durut si mai tare cand, intr-un anumit context, mi-a fost dat sa vad cum oameni care stau la 3 scaune departare isi trimit sms cu urari, ca era editie noua, variante din alea funny, cu rima, consumeriste si seci. Evident, dupa aia toata masa a primit acelasi sms, de doua ori, sa se invete bine poezia, sa treaca cu totii clasa, intr-un an care se anunta mai kitsch decat oricare altul. Kitsch a fost mereu, dar pe fondul crizei am toata increderea ca se va accentua.

Pentru anul ce vine, ca sa cad si eu in capcana, zic din casa, si va doresc sa aveti

  • sora ca a mea: mai buna, mai inteleapta, mai desteapta si mai cerebrala decat pot duce
  • cumnat ca al meu: barbat, hotarat, muncitor, frumos si “asezat”
  • prieteni ca ai mei: mereu unde trebuie si mereu cu ce trebuie
  • si va mai doresc si bunici ca ai mei: de poveste, hazlii, gospodari si minunati de cred mereu ca am doua mame si doi tati 😀

A, si sa nu uit, va mai doresc sa gasiti in placinta cu branza un ravas ca al meu, pe care sa scrie doar Dragoste.

La anul si la multi ani! 🙂

Read Full Post »

Din lumea necuvântătoarelor

Răsfăţ mai mare nu există. La ultima poză deja mă mârâia că îi deranjez somnul cu bliţul. Între timp, Lord se bucura de frumuseţea toamnei şi de lipsa ălei mici. Dacă ar fi ştiut el ce se petrece în casă…

Read Full Post »

Revealed

O fi ea Portugalia frumoasă, dar şi cu noi acolo a fost şi mai şi. Acuma să lăsăm la o parte poveştile cu “puiul broaştei”… 😛

Vorba unui prieten al meu: “Să moară hi5-ul de ciudă că nu îl onoraţi cu prezenţa”.

Avea dreptate Joey, când s-a dus la Londra şi stătea în faţa hotelului şi se contrazicea cu Chandler asupra direcţiilor: dacă te pui pe hartă vezi mai bine

“Să nu-mi faci pozăăăă, că nu sunt bronzată” “Shut up and make love to the camera, babe!” 😀

Bogdana, almost hit by the train. Lovely Bog

Parcă era verde?!

Hai, mai fă-mi o poză, că mi-e lene să mă ridic…

“How YOU doin’?!” 😀

“I’m the king of the wooooorld!!!”

” Schiuz-me schiuz-me, a photo pliiiz?!” “Suuuuuure, my pleasure, girls!” 😉

Duşmanii…N-au vrut ei să mă lase să pun bliţu’…Deranjam rechinu’ 😀

Unde-o fi, el, Figo, cu echipa lui, cu tot?! 😀

Read Full Post »

Maşini cu personalitate

Diferenţa între maşinile din CL şi cele din B. Avem:

B 0* AUD/MRT/BMW/VWW/HND/FRD/LXS/ALF/VLV/SZK/… de parcă noi, pietonii de rând, sau vreun căciulat din Adunaţii Copăceni, care umblă de două luni cu ţipla pe bancheta din spate, nu poa’ să citească ce maşină e. Păi d’aia, bă băieţi, s-a inventat logo-ul. Şi că tot veni vorba, primul logo a fost crocodilul Lacoste.

Ieri, când era căldura mai mare, mergeam către casă, pe jos, cu soarele în spate, cu marea în ochi, cu valurile în ureche şi cu mine-n gând 😛 Am mers pe bulevardul principal, numit strategic Str. Bucureşti, aproximativ 20 de minute. Am zărit vreo 10 oameni şi tot atâtea maşini. Dar, ca niciodată, 3 maşini de poliţie dădeau târcoale. La asfaltul topit, probabil, că altceva mai palpitant nu se petrecea. Nu, nu aveam fusta zburătoare a la Marylin 😀

Oamenii de la Călăraşi nu sunt interesaţi să îşi înscripţioneze brandul pe plăcuţă, ci numele. Ăştia’s şi mai şi! După principiul Geta-i sor’mea!, în cazul de faţă X5-u’ lu’ Gigel. Într-un oraş mic e mai important să se ţină minte a cui este maşina X. Astfel, avem CL ** GGL/AND/CRS/VLD/EDI/EDY (fără număr) /JHN/ADY/ADI (luptă strânsă între toţi Adrienii şi toţi Eduarzii) Să continuăm cu LEO/LUK/YUL/VLY.

Acuma…nu am văzut niciun VSL. Ori alde nea Vasile nu au maşini cu care să se laude, ori au fost deştepţi şi şi-au pus numele de alint, adică VLY, de la Valy. Aşşşşşşşşş!

Ca să nu moară doar capra vecinului, să vi-l dezvălui şi pe al meu tată, care are DJR. De vreo 13 ani. Povestea lui? Avea niste colegi, care, acu’ vreo 18 ani, i-au zis Je, prescurtarea de la numele de familie. Când Dallas era pe toate ecranele cu lămpi în spate, Je a devenit JR. Adică Je-re, pe româneşte. Şi cum Je-re în sus şi în jos de enşpe mii de ori, a zis să le facă o figură frumoasă.

Bine că le-a făcut figura frumoasă că altfel nu mă mai distram eu cântându-i, când e la volan, Sunt Jere din Dallassss/Sunt Jere din Dallassss/Şi nu mi-e fricăăăăăăăăă/Tananan/Din Dallas….

Read Full Post »

Older Posts »