Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘yeah, baby!’ Category

@ Fratelli Studios. Intra pe www.balul-bobocilor.ro si afli mai multe 🙂

Advertisements

Read Full Post »

😀 Later edit. Tortul “23”. No comment 😉 [made by mom’]

1

😀 De Moş Nicolae

S-a topit, uşurel, în smântână dulce, ciocolată tăiată mărunt. Aceasta este baza pentru cele două tipuri de trufe cu ciocolată.

În prima serie s-a adăugat vişinată, puţin unt, curmale tăiate cubuleţe şi alune de pădure. Se fierbe foarte puţin, cât să se unduiască deasupra vasului un abur de vişinată, de credeam că nu mai apuc să fac şi restul bomboanelor… Periculossss! 😀 Se pune la răcit, până când se pot forma biluţele de cioco pe care le vârâm repejor în alune de pădure râşnite şi ciocolată albă rasă.

(Recunosc că trebuia să le îmbrac numai cu ciocolată albă, dar am încurcat vasul cu cel în care erau alunele. Nu numai că m-am uitat cu un ochi prin lentilă şi cu celălalt pe sub ea, cum numai un ochelarist adevărat ştie să o facă, daaaaaaar mai inhalasem şi aburul alcoolic. Data viitoare port cagulă 😀 )

001

A doua serie a fost mai rafinată, pentru choco addicted, clar! În crema topită s-a adăugat coniac ( nu mai ştiu dacă a fost abur sau nu, că deja aveam simţurile anesteziate). Trufele se trec prin nucă măcinată, cacao (să fie mai praline) şi nucă de cocos. Apoi se pun la rece, pentru a le putea aşeza frumos în cutiuţa special cumpărată.

03

Se mai aruncă un ochi în lista cu cei care au fost cuminţi şi se continuă cu bomboane de cocos şi alună. Într-o cremă de lapte+zahăr şi foarte puţin unt, fiartă nu 2 ore ca la caramel, dar una sigur 🙂 Se pune cocosssss, cam vreo 300 de grame, se amestecă bine, se formează bomboanele, ascunzând la mijloc câte o alună de pădure (prăjită). Se tăvăleşte bine prin nucă de cocos şi se pune direct în cutiuţă, că dacă se pun şi la rece, se întăresc de poţi să joci ping-pong cu ele. Sigur câştigi 😀

02

002

Ultima cutiuţă -şi cea mai frumoasă- a fost rezervată pentru fursecuţe cu puţină cafea, ornată cu bezea (cu instrumentele special cumpărate acu’ 2 seri, cu multe sacrificii, de la un hypermarket, unde era să mă reped la două babe de Vitan, care m-au premiat cu o roată de cărucior în gleznă, pentru ca apoi să mă prindă la mijloc, fix în vertebra mea sensibilă la frig…) Deci ornată cu bezea (am rămas cu gândul la babe) şi deasupra o caisă confiată tăiată micuţ, şi azvârlită moţ 😀

04

Şi acum varianta finală, înainte să ia calea ghetuţelor 😀

05

Deşi le-a plăcut tare mult, nu le-au mâncat pe toate, că ţin de ele. Ba chiar când se propunea un schimb de bomboane…parcă nu prea le convenea că tre’ să dea 😀 Ca în reclama aia: “Mmbiiiiiiine, haaaaaaaaai” 😀 Evident, căţeii au primit câte un colţişor mic miiiiiiiiiiiic din fiecare. Păi? Nu sunt şi ei tot suflet? 😀

Read Full Post »

Da, da! Şi biscuit, şi ciocolată. Prepararea caramelului, un desert atât de senzual şi de fin, atât de dulce şi de catifelat, implică muuuuuuuultă răbdare. Şi pasiune, şi perseverenţă, normal! În lipsa unui lapte special pentru aşa ceva (lapte condensat), se pun într-un vas, pe foc, lapte normal, unt şi zahăr, de rezultă o explozie calorică, amplificată de câteva linguri de miere.

O reţetă luată de aici

Caramelul în devenire. Primele 45 de minute de amestecat aproape continuu

01

După alte 45 de minute

5

Ultima jumătate de oră

6

Dacă nu ar exista riscul să se închege, l-aş lăsa să curgă în voie aşa…

7

…peste un aluat de tip biscuit…

18

…şi rezultă…

8

Dulceaţa se potoleşte cu o glazură de ciocolată neagră, pe care o putem lăsa să curgă încetişor şi pe care putem să lăsăm urme, artistice, sau de dragoste, de poftă, de fericire…. Fiecare cum se pricepe 😉

02

Se lasă la răcit , pe timpul nopţii, departe de vreo pisică mustăcioasă, care dă târcoale bucătăriei, departe de căţei răsfăţaţi, care au un radar olfactiv performant, nu glumă! Şi, desigur, departe de toţi cei care vor să treacă cu degetul prin vas, pentru a obţine acel melanj grozav de cioco şi caramel, care se înfăşoară spiralat pe el pentru ca apoi să se lipească uşoooor pe buze.

A doua zi, se taie în cubuleţe mai mici ( spuneam mai sus de calorii 😀 ) Cele trei straturi: biscuitele-tare, caramelul- nu moale, nu tare, ci elastic, şi glazura- tare, toate acestea se taie frumos dacă se înmoaie cuţitul în apă caldă, pentru fiecare cubuleţ.

15

Să testăm elasticitatea…

14

Se împachetează frumos, cu mult drag, pentru cei care se gândeau de atâta vreme la el 😀

03

Read Full Post »

Lecţii de creativitate

Visul meu de a avea un hotel (în viaţa asta, nu după reîncarnare 😀 ) mă face să scotocesc motoarele de căutare şi site-urile în domeniu.

Azi-noapte, când chiar visam cu ochii deschişi, bântuită din nou de insomnii crunte, am găsit această poză

Nu cred că există turist a cărui mână să nu se fi lipit de vreun mini-săpun, de vreo cască pentru duş, de vreun mini-set de cusut sau de vreo bombonică din bolul de la intrare. Nu pentru că nu şi-ar permite să şi le cumpere, dar pentru că sunt gratis, nu? Şi dacă erau pentru el şi tot nu le-a folosit, de ce să le lase pentru tura următoare? 🙂

Vă daţi seama că, pe unde am avut şi eu ocazia, am luat chestii. Dar doar pe cele care erau foarte drăguţe la ambalaj, vă jur 🙂 Şi nu le-am folosit niciodată acasă la mine. Sunt în cutia cu vederi, pliante şi hărţi. Şi vă asigur că dacă ajung la acest hotel, cu siguranţă o să mi se lipească mâna. E ca şi cum te îndeamnă să furi. Bad, bad, bad! Eu nu am vrut, dar ceva mă împingea de la spate: do it, do it, do it! 😀 Mesajul este amuzant dar postarea lui, într-un loc în care toţi ajungem şi pe un produs pe care marea majoritatea clienţilor unui hotel îl vâră în geamantan, este o strategie inteligenta a hotelului de a-şi face reclamă.

De la această poză am făcut alte căutări cu privire la hotelul cu pricina. Era de aşteptat ca şi decorul să fie la fel de original.

Un bun venit, de inspiraţie Salvador Dali. Chiar dacă nu ştim stilul Dali, buzele roşii, transpuse într-o canapea, nu te pot duce cu gândul la un decor auster, tip mânăstire de maici 😛

Şi nu degeaba este în Amsterdam acest hotel 😉 Dacă dormi singur, poza te inspiră. Sau te deprimă. Dar, cum e vorba de Amsterdam, sunt cel puţin două modalităţi să scapi de tristeţe. Ambele legale 😀

luata de aici

Cred că reprezintă interes şi pentru cuplurile care dorm împreună dar au fantezii de genul “The more, the merrier” 😀

Read Full Post »

Noile descoperiri

Portughezii ăştia mari cuceritori au fost. Maurii şi Vasco Da Gama au pus mâna pe ce era mai bun. Au fost curioşi şi au fost deştepţi. Ştiau ei că lumea nu se termină la Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei. Când am fost la Cabo Da Roca era friguţ. Gambele mele bronzate s-au încreţit de la vânticelul de coastă. Ceaţa era deasă şi se mişca precum un vârtej, înfometat să înghită pe cineva şi să îl arunce în oceanul învolburat, pe care nu îl vedeam dar cu siguranţă îl auzeam, mai ales când valurile se loveau de stânci violent.

Apoi ceaţa s-a dat la o parte, a ieşit soarele, ca şi cum nici nu fusese, în urmă cu 15 minute, vreme de pus şuba sau pufoaica 😀 Şi după ce ne-am avenurat să ne căţărăm pe nişte stânci, ca să facem poze de album 😛 , am primit şi un certificat, scris cu tuş, cu font de pe vremea vreunui maur curajos. Numai că acum erau scrise de un tip, puţin cam şuviţat. Dar nu mai conta… a scris acolo negru pe alb că am atins cel mai vestic punct al continentului?! A scris… 😀

Oceanul de dincolo de ceaţă

Tot mai stăruia p-acolo

Apoi, am continuat călătoria către castel şi palat, pe nişte şosele şerpuitoare. La fiecare serpentină autobuzul se bloca iar şoferul făcea vreo 5-6 manevre ca să iasă din strâmtoare. Era atât de palpitant şi periculos că, după ce reuşea să urce mai departe, călătorii izbucneau în aplauze, fericiţi că au scăpat cu viaţă. Eu nu am aplaudat, că eram preocupată să nu mă mai aleg cu altă vânătaie pe corp, mai mare decât aia pe care am achiziţionat-o când am intrat cu braţul în aparatul de compostat bilet. Da, traseul către castel era făcut cu transportul în comun. Dar a meritat statul în picioare şi bălăngănelile şi durerile în coaste, la vreo frână bruscă. Când am ajuns la castele, m-am trezit într-o altă lume. În plin soare, cu un pas către insolaţie şi arsuri de gradul 3, dar şi cu probleme locomotorii acute, mă întrebam cum naiba au reuşit aia să faca asemenea ziduri, la cucuieţii din deal…

Palacio do Pena

Cred şi eu că aşa vedeau ce (mai) trebuie cucerit/descoperit…

Castelul Maurilor (aripa de vest)

Toată lumea se oprea acolo, să-şi adune forţele şi curajul pentru a urca unde noi eram deja. Sâc! 😛

Read Full Post »

văd realitatea altfel…

Lisabona-oraşul nou, realizat cu ocazia Expo 98, dedicată Oceanelor, m-a făcut să îmi dau seama cât nu suntem de aproape de tot ce înseamnă civilizaţie şi progres. Asta am simţit-o şi în ţară. Nu era nevoie de construcţii gigantice şi geniale şi locuitori, pe alocuri la fel de ţărănoi ca mulţi ai noştri, dar cu respect profund pentru ceea ce au în jurul lor, ca să îmi dau seama că mai e mult până departe, like to the moon and back. Twice…

Cât ne-am bate cu pumnul în piept că suntem neam de latini, tot balcanici vom rămâne. Ne simţim mi bine în construcţii bazar. Probabil că am suferi de plictis dacă am avea clădiri toate la fel.

Ieşirea din staţia de metrou Oriente, care duce în Parco de Nacoes (citit Nasoiş 😀 )

Şi din metrou direct în Vasco Da Gama Shopping Center. E o singură trecere de pietoni, doar dacă rezişti mergi pe lângă el. Eu am rezistat…vreo 4 ore 😛

Un sfert din Podul Vasco Da Gama, cel mai lung din Europa

Vedere de ansamblu din telecabină

Din categoria “Parcuri şi locuri special amenajate pentru relaxare”

Am încercat iarba. Era curată. La ăştia nu prea se cumpără Arielu’ 🙂

După cele 4 ore în care am rezistat eroic să nu intru în mall, intru totuşi şi văd că pe acoperişul clădirii curge apa constant, de ai senzaţia că eşti cu submarinul

Read Full Post »

I’ll be back

Nu am abandonat, doar m-am retras 😀 Revin peste vreo 8 zile, cu dovezile unui vis împlinit, Made In Lisboa. I’m good, I’m gone 😀

Read Full Post »

Older Posts »